În urmă cu un an a fost semnată o înțelegere cu George Copos pentru vânzarea restaurantului Panoramic de pe muntele Tâmpa, închis de mai mulți ani.
Turism Felix SA va începe anul 2024 cu o nouă echipă managerială: Răzvan Pîrjol și Alina Chefneux vor ocupa, începând cu data de 1 mai 2024, funcțiile de director general, respectiv director general adjunct.
Grecia va solicita turiștilor să prezinte la intrarea în țară un test de coronavirus pe care l-au făcut înainte de plecarea din țara de origine, a declarat, miercuri, secretarul de stat din cadrul Ministerului Economiei care conduce Direcția Generală Turism, Răzvan Pîrjol.
Răzvan Pîrjol, secretar de stat în Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, responsabil în administrație pentru turismul românesc, atenționează că, în prezent, în România, există o ruptură între angajator și angajat, prezentându-se chiar pe sine ca exemplu în acest sens prin faptul că, atunci când era angajat, se simțea neînțeles, exploatat și subplătit, iar ulterior, devenit angajator, s-a simțit tot neînțeles și exploatat, dar și, eventual, furat.
După investiții de câteva milioane de euro, Palatul Suter din București, cel mai luxos și exclusivist hotel din România a fost deschis, după ce timp de câțiva ani a fost scos din circuitul turistic. O noapte de cazare costă mai mult de 200 de euro, iar noul management își propune să atragă printre clienți președinți de state, oameni de afaceri străini, diplomați, actori din străinătate sau cântăreți celebri care vin să concerteze în București.
Palatul Suter din centrul Bucureștiului, amenajat sub forma unui boutique-hotel, va fi deschis în luna septembrie, urmând să fie singurul din țară clasificat la 5 stele plus. Managementul hotelului va fi asigurat de Răzvan Pîrjol, președinte al Bucharest Tourism Board, absolvent și fost director al Glion Institute of Higher Education (GIHE) din Elveția, una din primele instituții de învățământ superior specializate în management hotelier la nivel mondial.